Apoi, continuă, ajungând chiar la a oferi un remediu pentru ură, injustiție și prejudecăți. După ce oferă exemple excelente pentru a explica natura bună a omului, autorul arată de ce oamenii buni devin răi, explicând și cum puterea corupe și empatia orbește. Uau, cum așa? Adică, nu suntem niște ființe care, mai ales în situații de criză, devin niște bestii? Nu pofta noastră de luptă, de război, de sânge, ne-a adus aici? Nu suntem în principal egoiști, nemernici, răi, cruzi cu semenii noștri, pe care i-am vrea morți, mai ales dacă au succesul la care noi nu am putut ajunge? Nu de-asta avem noi nevoie de legi care să ne îngrădească din ce în ce mai mult libertatea, de control, de pușcării și așa mai departe? Nu, spune autorul și încearcă să dea un răspuns documentat, în urma căruia nu doar că îți schimbi viziunea despre lume și oameni în general, dar înțelegi mult mai bine de ce trebuie să regândim tot ce ține de modelul educațional, de economie, de muncă, de felul în care privim lumea. Ideea lui Bregman, pe care o regăsim și-n cartea sa anterioară, Utopie pentru realiști, tradusă și la noi, este că oamenii, cei mai mulți dintre ei, în adâncul lor, sunt buni. Sunt tăvăliți acolo mulți, de la Hobbes la Gustave Le Bon, de la Richard Dawkins la Steven Pinker.
Ei bine, Harari nu este singurul căruia Bregman îi dă elegant peste nas în cea mai recentă carte a sa. Harari spune pe coperta Humankind că această carte l-a făcut să vadă lumea dintr-o perspectivă proaspătă.
0 kommentar(er)
